luni, 21 iulie 2014

#27

Când Andra reveni în cameră cu două cești mari de cafea, Eliza era aproape adormită din nou.
- Hai, da' trezește-te, prințeso! De ne-am putea permite toți să dormim câte o zi întreagă!
- Andra! spuse Eliza apăsat după care făcu o pauză, pregătindu-se parcă să spună ceva foarte serios. Eu sunt prințesă, recunosc. Făcu o pauza scurtă din nou. Dorm cât vreau într-o minunată zi însorită de sâmbătă și nu mă simt prost cu asta. Pauză, apoi turuind repede. Facem așa: tu accepți că eu sunt prințesă așa cum accept eu că tu ești Zâna Zorilor, împărțim frățește între noi Regatul Zilei - eu iau Noaptea, tu iei Dimineața cu tot cu Zi, desigur - și respectăm fiecare rolul celeilalte în protejarea Soarelui respectiv a Lunii de pe cer. Nu am vrea să le fure careva să le închidă într-un turn. 
- De acord, îi răspunse Andra cu aceeași seriozitate. Hai, ridică-te în capul oaselor și bea-ți cafeaua și vorbește cu mine rogu-te, că nu am stare.
Eliza se uită amuzată la ea și se ridică ușor-ușor sprijinidu-se de marginea patului, doar spre a-i face hatârul.
- Dar de ce n-ai stare, tu?
- Era să-i scriu azi lui Ștefan. Îs curioasă ce face. Aproape că am gândit o secundă că ai dreptate: foștii pot fi prieteni, se pot suna să se întrebe de sănătate. Apoi mi-am revenit și mi-am adus aminte că mereu am considerat asta a fi dăunător. Mi-am scris pe o foaie mare deasupra biroului: ”Pentru binele cui îl întrebi ce face?”. Asta o să-mi aducă aminte că nu câștigă nimeni din nicio discuție. Dar tot am nevoie să stau ocupată ca să mă abțin de la folosit telefonul în moduri atât de greșite.
- Nu înțeleg de ce crezi că nu faci bine nimănui dacă îl cauți. În primul rând, îți calmezi dorul, deci un punct pentru tine. Apoi, afli că e bine: ai asta încă în sânge, nevoia de a ști ce face. Nu ești ”dezintoxicată” încă și până vei fi, ai nevoie de câteva doze mici și rare să-ți potolească sevrajul. Deci, iar câștigi.
- Nu, asta e ca berea. Nu există ”Beau numai una.”. Mă trezesc mai târziu că vorbim iar zilnic și apoi când ieșim la o bere îmi face cunoștință cu noua lui mare și arzătoare iubire. Iar eu dau mâna cu ea forțându-mă să-mi țin cu mândrie capul sus, ba să mai și zâmbesc, și nu îmi dau seama că îi strâng mâna dureros de tare. Pentru că în realitate nu vreau să-i zâmbesc, ci să-i dau una. 
Urmă o pauză în care parcă amândouă își imaginau scena și se întristau de cât putea fi de reală.
- Da,  zise Eliza. Prima dată când o vei vedea, vei vrea să o bați. Nu neg. Mă rog... aici situația e ca și cu berea, cum ziceai mai devreme: nu există doar una... Dar na, după primele zece dăți totul va fi OK. Ba vei începe și să accepți că fata aia are calități.
- Știi ce? Pentru mine va avea doar o calitate: aceea de a fi o potențială nouă fostă. Până când nu va fi fostă n-o să aibă nicio calitate în plus. Apoi o să aibă poate chiar mai multe decât Maica Tereza.
- Mda.... o să-ți treacă.
- Mda... nu cred. Băi, fato! strigă vioi Andra, având brusc o revelație. Sun-o pe Magda să vezi ce era cu băiatul ăla. Cu ea ai ieșit aseară, nu?
- Da, da, da! Ai dreptate. Ba chiar stătea cu ea la masă băiatul. Telefonul, telefonul, unde mi-e telefonul? și sări din pat de parcă s-ar fi însănătoșit brusc.

luni, 7 iulie 2014

#26

Marius se sculă pe la două. Se duse la fereastră și privi în jos. Era o zi mohorâtă și rece. Se gândea la Radu și la Laura, în special la ea. Era o tipă a-ntâia, pe gustul lui și se potriveau de minune. Nu putea spune exact de ce nu erau împreună. Poate pentru că era de părere că ea merita ceva mai mult decât un ticălos și jumătate ca el.
Bău un ceai negru și începu să se îmbrace, fredonând un șlagăr vechi. Tocmai își încheiase ultimul nasture de la cămașă, când sună telefonul.
Era Laura care-i spuse veselă:
- Bună dimineața. Cum te simți? Eu mă simt groaznic. Am avut destule bătăi de cap cu Radu încât am nevoie de o consolare.
Marius zâmbi în receptor.
- Ai găsit ceva?
- Da. Le am la mine. Aseară ne-am întâlnit cu o fostă prietenă de-a lui la Sauvage și s-a produs o mică scenă... nu cine știe ce. 
- Înțeleg. Unde-i Radu și unde ești tu?
- Radu doarme tun. Arată ca un hipopotam leșinat. Vorbesc de peste drum. Am fost acasă și m-am schimbat. Trebuie să-ți spun că îmi datorezi o rochie. Cea pe care o aveam aseară s-a dus dracului când fosta lui prietenă i-a aruncat în față un cocktail străveziu. Marius izbucni în râs. 
- Am impresia că te-ai distrat bine azi-noapte. N-ai vrea să ne vedem în jumătate de oră la restaurantul nostru? Crezi că Radu n-o să miște încă vreo două ore?
- Cu siguranță. După cum arată, s-ar putea să doarmă până diseară.
- Excelent. Așa că vom lua masa amândoi, poate îți voi cumpăra o rochie nouă și apoi ai să stai cu el până diseară, când o să am nevoie de el. La trei acolo, da?
Închise telefonul și zâmbi, gândindu-se că lucrurile mergeau ca pe roate.

Băuse deja un Martini când sosi Laura. Arăta bine într-o pereche de blugi strânși pe corp și o bluză largă, decoltată, cu modele complicate ce aminteau de desenele mayașilor. Zâmbea, proaspătă și atrăgătoare ca întotdeauna. După ce bău și ea un Martini, Laura își puse bărbia în mâini și i se adresă lui Marius. 
- Așa, acum să-ți povestesc ce s-a mai întâmplat azi-noapte. Nu-mi place să amestec afacerile cu mâncarea.
Marius îi zâmbi, comandară amândoi și o rugă să-i dea drumul.
- După ce ne-am despărțit de tine, Radu a rămas somnoros până aproape de casă, când și-a revenit dintr-o dată și nu voia în niciun chip să meargă acasă. Ideea mi-a plăcut deși nu aveam chef ca el să o facă pe tipul pasional. 
- Ideea asta cu Radu amorez e caraghioasă. Un fel de elefant care dansează pe tocuri. 
- Poate, dar nu pot face prea bine față la elefanți năbădăioși.
- Păcat.
- Nu mă pasionează oameni din aștia, doar știi foarte bine. În fine, Radu mi-a propus să mergem la Sauvage și am zis ok, cu condiția să nu trebuiască să dansez. Așa că am luat-o spre Sauvage pe jos. Tot drumul a fost într-o stare groaznic de morbidă. A reușit aproape să mă facă să plâng. Tema generală a confidențelor lui a fost că e un om neînțeles, că toate femeile își bat joc de el, că își pierde banii la ruletă, că a îndurat tot ce poate îndura un om și că moartea va fi o adevărată ușurare.
- Se potrivește perfect cu Radu. Și tu ce ai făcut?
- Am fost foarte dulce și consolatoare. I-am spus că clipele cele mai întunecate sunt cele dinaintea răsăritului...
Râseră amândoi.
- Faină gluma, spuse Marius. Pariez că i-ai mai spus că întotdeauna există speranță.
- De fapt, cred că i-am spus și asta, confirmă ea veselă. I-am servit câteva proverbe și încurajări. Asta l-a făcut să devină copilăros și bizar și a început subit să devină foarte intim. Noroc că am ajuns la Sauvage și acolo a făcut scandal.
Își bău paharul de Martini, acceptă o țigară oferită de Marius și continuă:
- La început s-a purtat bine și chiar l-am luat la dans la un moment dat. Îmi sărise și mie somnul. Toate bune până când a apărut fosta lui prietenă cu un băiat la braț și asta nu i-a plăcut deloc lui Radu, care a început să facă observații jignitoare la adresa ei. La început vorbea cu voce joasă, dar pe măsură ce trecea timpul și după ce a mai băut câteva pahare mari de whisky, tonul cu care vorbea devenea tot mai puternic. 
- Așa se întâmplă cu oamenii foarte beți, aprobă Marius.
- Apoi a devenit cam violent - continuă Laura - și băiatul care era cu ea a venit la noi, protestând politicos. Radu a devenit foarte sarcastic și că n-a spus nimic rău despre ea, că-i o vacă și că ar fi în stare să-l stoarcă și de ultimii bani și alte chestii.
Laura scutură, delicat, scrumul țigării, când ospătarul le aduse prânzul. 
- L-am privit semnificativ pe băiat, dând a înțelege că Radu era foarte pilit și să nu-l bage în seamă. El s-a mulțumit să-i zică să stea liniștit și să-și vadă de treburile lui. Între timp, apăru la masa noastră fosta lui prietenă care era foarte furioasă, probabil plictisindu-se de atâta așteptare. L-a făcut de două parale pe Radu și, ca argument final, i-a aruncat cocktail-ul fix între ochi dar jumătate din el a ajuns pe rochia mea. Oricum rochia nu era cine știe ce așa că m-am abținut să mai zic ceva. Și apoi m-am gândit că ai să-mi cumperi tu, poate, alta nouă.
- Deci te-ai gândit și la mine. Și ce s-a mai întâmplat?
- S-a creat puțină agitație, așa că am încercat să-l conving pe Radu să mergem acasă dar el nu mă auzea. Tot o împroșca cu venin pe fosta lui prietenă. Ea i-a spus că totul s-a terminat între ei doi, iar el i-a răspuns că-i o viperă și că are să-i vină de hac dacă mai povestește în stânga și în dreapta de ce s-a întâmplat acum trei seri. La care fosta lui prietenă l-a întrebat cine i-a spus asta, iar el a răspuns că tu. Apoi ea i-a zis că în locul lui n-ar avea încredere în tine și că ești un tip foarte periculos.
- Ce idee năstrușnică! Eu, periculos?
Laura îi zâmbi malițios. 
- Nu-s o fire curioasă, dar pot să știu ce s-a întâmplat acum trei seri?
- Nu-ți bate capul. Oricum misiunea ta e aproape gata.
Laura strâmbă drăgălaș din buze, ca un copil mofturos.
- Păcat. Tocmai când începea să devină amuzant.
- Toate lucrurile plăcute au un sfârșit, răspunse Marius. Tot ce trebuie să faci este să-l aduci diseară la nouă la Bellagio. Am să fiu și eu acolo și am să ți-l iau de pe cap. E-n regulă?
Laura aprobă din cap.
- După aceea aștept să ne distrăm ca pe vremuri într-una din zilele viitoare.
- Cu siguranță, făcu Marius în timp ce ciocniră paharele.
Mâncară și băură alte cocktail-uri. Își aminteau întâmplări din trecut și rădeau. După ce chelnerul aduse nota de plată și, în timp ce savurau o țigară, Laura îl întrebă pe Marius, desenând un cerc imaginar pe fața de masă cu degetul:
- Și... te vezi cu cineva?
- Doar știi că am ochi numai pentru tine.
Zâmbi.
- Ei, cred că ar trebui să vezi ce mai face individul, nu-i așa? reluă Marius.
Laura scoase din poșetă un plic cu câteva hârtii împăturite și-l întinse lui Marius.
- Ce mi-ai cerut să-ți aduc.
- Excelent. Vinerea asta promit că am să fiu numai al tău. Atunci am să-ți dau și banii. 
- Bine. Atunci, pe mai târziu.
- Au revoir și nu-l lăsa să bea prea mult.

joi, 5 iunie 2014

#25

- Ți-ai luat pălărie nouă, măi fato? Hai, trezește-te, că e ora 3 după-amiaza deja. Sunt la a doua cafea, nu vreau să o beau și pe asta singură.
Andra vorbea parcă prea tare pentru ea care, ridicând ușor capul de pe pernă, se întreba de cât timp era acasă.
- La cât am ajuns... și prin ce minune mi-am mai și schimbat hainele înainte să ma culc? o întrebă Eliza pe Andra, sincer derutată.
- Nu știu, dragă, am dormit ca un sfânt: bine cât să rămân proaspătă.
- Blasfemia de dimineață, zise Eliza cu ironie. Sper că nu vrei să discutăm acum despre cum cred - în ciuda orientării mele religioase libere ca pasărea cerului - că treaba asta cu sfinții care nu putrezesc e posibilă. Pentru că nu-s în stare, deși mă simt provocată și aș cam vrea. Își trânti capul înapoi pe pernă privind fix spre tavan.
- Și cam de ce crezi tu asta?
- Pentru că poți să aparții tuturor religiilor deodată și chestia asta rămâne valabilă pentru... simplul motiv că există ceva imaterial dar puternic dincolo de tot ceea ce e material.
- Diferența dintre mine și tine e că tu crezi în toate religiile, dar eu nu cred nici măcar într-una.
- Tu ai deschis discuția asta doar ca să mă forțezi să mă dezmeticesc. Ce-i cu pălăria aia? o întrebă uitându-se la Andra în timp ce abia se sprijinea într-un cot.
- Cum adică? Tu ai venit cu ea. Am găsit-o pe scaun.
- Dar... eu am plecat cu o șăpcălie de acasă... credeam că avea să plouă. 
După o pauză de gândire, își reveni.
- Băiatul! Dumnezeule, băiatul ăla frumos! Ca trezită din morți, Eliza se ridică în capul oaselor și începu să râdă isteric. Haha, credeam că aș fi putut sta un secol lângă el fără să-și dea seama că exist! Auuu, futu-i!
Se întinse înapoi în pat. Mișcarea o făcu să își dea seama că era cumplit de mahmură. Avea să fie genul ăla de zi în care orice poziție în afară de cea de întins pe pat, cu capul în jos, i-ar fi făcut rău.
- E a băiatului.
Andra o privea cu răbdare și aștepta continuarea.
- S-a uitat brusc la mine, după ce am stat doar un sfert de secol lângă el, iar nu un secol întreg, și m-a invitat să bem un shot. Nu știu cum, după aia m-a condus acasă. Cred că a durat vreo oră drumul până acasă - și n-am nici cea mai vagă idee pe ce mă bazez când fac estimarea asta - dar nu țin minte decât că m-a sărutat când eram aproape de parc... apoi... aaa, apoi, stai să vezi, ce chestie tâmpită! I-am spus că trebuie să ne uităm puțin la cer. M-am întins pe iarbă și l-am tras de mânecă să se întindă și el. Am vorbit despre cer cred oleacă... sau mai mult... și la o bucată de vreme mi-am dat seama că îmi era frig. Era umed pământul. Și apoi... mă ajuta să-mi caut șapca... și n-am găsit-o. 
Făcu o pauză în care se uită lung la pălărie.
- Pălăria asta nu știu de ce e la mine, dar știu că o purta el.
- Și cum îl cheamă pe mândrul ăsta?
- Păi.... țin minte că l-am întrebat. De fapt, țin minte formularea asta: ”Cum te cheamă? Sunt sigură că mi-ai spus deja, dar am uitat, mă scuzi.” Asta... asta arată că l-am întrebat cum îl cheamă de măcar două ori.
- Ceea ce te-a ajutat să afli că îl cheamă....
- N-am nici cea mai vagă idee! Of, Doamne! Hai, Andrușca, fii fată bună și adă cafeaua aia până aici. Eu nu mă pot ridica. Când încerc să mă ridic simt cum cade pământul în gol. Astăzi suntem doi poli de același semn care se resping. Eu și pământul avem același semn și nu putem sta aproape unul de altul. Adicătelea... ah, mi-e rău, și duse mâna la gură, parcă încercând să verifice dacă avea să vomite sau nu... adicătelea sunt praf!

duminică, 25 mai 2014

#24

Marius se îndreptă spre locul unde stătea Radu și își trase și el un fotoliu. Între timp, intră și țiganul aducând whisky, cola și pahare. Le așeză pe masă și plecă și el după fete. Marius pregăti băuturile și îi întinse un pahar plin lui Radu. Se puse pe fotoliul din fața lui și, privindu-l cu bunăvoință, deschise vorba:
- Mare ghinion, Radule.
Radu aprobă din cap mecanic.
- Da. După ce că am pierdut la ruletă, trebuia să pierd și aici. Acum nu mai am niciun ban. Dumnezeule!
- A venit jos o carte cum rar se întâlnește. Șansele cred că erau incredibil de mici. Vrei să te împrumut cu ceva bani? Poți să-ți dau trei sute.
- Mersi mult, ești un adevărat prieten.
Marius scoase două țigări din pachet. Îi dădu una lui Radu, apoi scoase bricheta și aprinse țigările. Pe fondul simpatiei pe care o afișa, Marius începu să-l descoasă subtil pe Radu. Stimulat de întrebările bine plasate și de un oarecare moment de luciditate, Radu începu să-i povestească că pierduse sume importante la ruletă și dădu de înțeles că trebuie să le returneze. De câteva ori îl cuprinsese panica dar Marius știuse să fie înțelegător și să-l liniștească. Ba mai mult, îi promisese că îl va ajuta cum poate, că are niște mici afaceri în care l-ar fi putut implica și pe el, cât să iasă la liman cu banii.
- Știi ceva, zise Marius în  timp ce luă paharul gol din mâna tremurătoare a lui Radu, și eu am avut multe încurcături și necazuri la viața mea. 
Îi umplu paharul pe jumătate cu whisky sec.
- Dă-l peste cap, continuă el, te va înzdrăveni imediat.
Radu dădu pe gât paharul, scuturându-se de tăria băuturii.
- Întotdeauna am avut o atitudine pozitivă. Ce rost are să stai degeaba și să te plângi de situație? Te aduni de pe jos și încercă să găsești soluții. Nu știu cum se face că de fiecare dată am reușit să o scot la capăt. Uneori am senzația că există o forță metafizică care are grijă de mine. Cei care cred în așa ceva ar numi-o providență, dar în cazul meu exagerează cumplit.
Făcu o pauză pentru a pregăti încă două pahare. Radu îl privea fix. Fața lui căpătase o culoare albicioasă, ciudată.
- Mai dă-mi să beau.
- Iartă-mă. Bat câmpii, spuse Marius. Dar te asigur că o vei scoate la capăt. Stai liniștit și, apropo, dracul nu-i așa de negru. Trebuie s-o conduci pe Laura. Te place. 
- Ce vrei să spui? Ea spunea că...
Marius zâmbi.
- Te tachina. Mi-a spus în taxi că ești un tip interesant, cu simțul umorului.
Radu izbuti să zâmbească iar Marius se felicita cum putea să mintă cu atâta nonșalanță.
- Nu poți să spui că nu-i nimic adevărat din toate astea, făcu Radu. Am și eu părțile mele bune.
Marius se îndreptă spre ușă.
- Am să-i spun Laurei că plecăm.
Radu aprobă din cap și, sculându-se din fotoliu, se îndreptă nesigur spre sticla de whisky.
În salon, fetele stăteau plictisite pe taburetele de la bar. Laura se juca cu toarta ceștii de cafea, iar tipa brunetă butona la telefon.
Marius se adresă barmanului:
- Dă-mi, te rog, patru shoturi, trei foarte slabe și unul cu...
La auzul ingredientelor, fetele făcură ochi mari.
- Dumnezeule, vrei să-i găurești stomacul?
- Vrei să mai ai de furcă cu el în seara asta?
- Sper să nu. Începe să mi se facă somn.
Radu ieși din toaletă și veni la bar.
- Să bem! spuse Marius.
Ciocniră toți patru paharele care erau de aceeași culoare și le dădură pe gât. Lui Radu i se  tăie respirația și se schimonosi de șoc. Pentru moment, Marius crezu că va leșina, dar spre norocul lui Radu, acesta rezistă loviturii.
Marius îi sui pe Radu și pe Laura într-un taxi, iar Radu se prăbuși în colțul său, epuizat.
- Aici ne luăm rămas bun, Laura.
- A fost destul de plăcut.
- Mă suni mâine, da?
- Da. Noapte bună.
- Somn ușor și ai grijă de el. Cât se mai poate. 

luni, 12 mai 2014

#23

Intră în bar ușor agitată. Era 11 noaptea și abia pe la 10 se trezise și începu să se pregătească de ieșit. Cumva, știa sigur că avea să bea ceva mai mult decât ar fi fost indicat, că avea să danseze, să vorbească câte puțin cu mulți oameni, să se plimbe între mai multe baruri și așa, până dimineața, avea să se calmeze. Începu light cu o bere. Nu își dăduse întâlnire decât cu Magda, dar acolo aveau sigur să apară la un moment dat câțiva prieteni. Pe lângă ei, mulți alți oameni cu care se saluta dar cu care încă nu stătuse vreodată împreună la o bere cap-coadă. Știa oricum că va ajunge să vorbească mai mult și cu ei dacă ceva îi apropia cu adevărat, fie ca circumstanță, fie ca personalitate. Iar dacă nu, se bucura cel puțin de zâmbetele colecționate de la ei și de cele oferite de ea lor.
Magda ajunse după vreo jumătate de oră. Un shot împreună și apoi ieșiră să cumpere o votcă mică de la chioșc. Era mult mai ieftin și mai ”constructiv” să bea ceva din afara barului. Întotdeauna se amețeau mai repede așa. 
- Știi, fată... mi-e dor de ceva, dar nu știu de ce. Spun așa: hai, noroc!
Înapoi în bar, Magda rămăsese să vorbească cu niște prieteni din copilărie. Eliza se întâlni oricum cu Teo, Călin, Mihuț și Ioana. Cu toții formau un grup eterogen dar care se închega bine când se întâlneau în baruri. Barca Piraților, unde erau și acum, era locul lor preferat. Discuții serioase nu se puteau lega ușor cu muzica tare de pe fundal, dar acolo nu aveau nevoie să își spună prea multe lucruri pentru a se simți bine unii în compania celorlalți. Un dans cu Ioana, apoi cu Narcis - care se ridicase de la masa lui doar ca să o salute - o glumă proastă cu Teo și un shot cu ... pe el nu știa cum îl cheamă. Vorbeau câte puțin când se întâlneau întâmplător aici. Era notar, sau așa ceva. Tipul de om care arată prezentabil și vorbește frumos, astfel încât nu avea cum să îi displacă în vreun fel. Nu reușise însă nici să se împrietenească prea strâns cu el - știa foarte puține despre viața lui. Respect reciproc și shot-uri băute împreună, cam asta îi lega. Mihuț îi spunea că sigur o place, dar ea nu credea că vrea altceva decât companie. Muzica deja se auzea mai tare pentru ea, deși nimeni nu schimbase volumul. Totul era pictat în culori mai calde și oamenii erau mai prietenoși. Cam așa vedea lucrurile atunci când alcoolul reușea să o înveselească.
- Hei, hai cu noi la masă! îi făcu semn Magda, care încă stătea cu vechii ei prieteni.
Se așeză lângă Magda și vorbiră mult timp, fără să se uite la ceilalți de la masă.
- Am băut un shot mai devreme... cred ca a fost ăla de a umplut paharul!
- Ooo, apreciez jocul de cuvinte, dar știi că mi-ai mai spus asta o dată? Cu fix cuvintele astea „jucăușe„?
- Seriioooooos? întrebă Eliza râzând tare. Brusc, punându-și capul pe masă pentru a râde mai bine, observă că lângă ea stătea un baiat brunet cu trăsături delicate și totuși cât se poate de masculine.
”Băiatul ăsta cine e? E de mult aici la masă? Dar eu.... eu de când sunt aici la masă? Îhm... vorbește cu... ah, îl știu pe băiatul cu care vorbește! Am făcut cunoștință acum o săptămână cred. Anyway... cred că și dacă aș sta un an la masa asta, fix lângă el - cum stau acum - nu m-ar observa. Ce mai, un secol! Un secol dacă aș sta aici, băiatul ăsta nu ar observa că exist!”
Se întoarse înapoi către Magda și continuară să facă glume proaste împreună. Ceva timp mai încolo, Magda nu mai era la masă. Nu își putea da seama de cât timp se ridicase de acolo. Brunetul delicat era încă acolo. Se uită la el lung, având impresia că nu avea cum să își dea seama că se uită la el.
- Hei, hai să bem un shot!
Brusc era mai trează.
- Poftim?
- Hai la bar. Dau un shot.
Zâmbi și se ridică derutată. 
”A remarcat că eram acolo...”

vineri, 2 mai 2014

#22

Noaptea era neagră ca păcura. Taxiul condus cu greu de șoferul care, aplecat peste volan, scruta cu mare atenție drumul, se târa pe stânga bulevardului în drum spre cazino.
Marius stătea împreună cu Laura în spate și din când în când îi ajungea la nări parfumul ei. Radu stătea în față, sprijinindu-și brațul de portieră. Capul i se bălăngănea la fiecare hurducătură a mașinii, iar ochii i se închiseră aproape de tot. Aerul rece al nopții, apoi căldura din taxi îl dăduseră gata. Era foarte beat. 
- Ușurel, Radule, spuse Marius atunci când acesta părea că se prăbușește peste șofer. Ai să te dregi imediat.
Radu se mulțumi să ofteze. 
- Pare un băiețel ciudat. Cam patetic, așa, comentă Laura
- Iartă-mă că n-am găsit altul mai interesant. 
Genunchii li se atingeau în întuneric. 
- Nu-i nimic. Seara de abia acum începe, nu? Ar trebui să devină mai palpitant. Încep să mă simt ca într-un roman polițist. Sper că nu iese cu scandal la cât de beat e. 
- Stai liniștită, nu va fi chiar atât de palpitant. 
- Tocmai de asta îmi era teamă. 

Taxiul se opri, cu o smucitură, la marginea trotuarului. Radu deschise ochii, începu să clipească des, trecându-și limba peste buzele uscate.
- Unde suntem? Credeam că mergem să jucăm cărți.
Marius se aplecă în interiorul mașinii și-l înhăță pe Radu, scoțându-l afară.
- Ce se întâmplă? reluă Radu. Apoi, întorcându-se spre Laura: Cred că s-a dat la tine, nu-i așa?
- Exact. Am vrut să mă apăr dar tu dormeai tun.
- Ai auzit ce-a spus, mă? Că ți-ai tras-o cu ea în timp ce eu dormeam. N-am să te iert ni-niciodată.
Marius îl apucă pe Radu de braț și porniră spre cazino.

Trecuse de trei dimineața.
Fata - o brunetă subțirică, cu fața rotundă și palidă - așeză cărțile în cutia de pe masa verde. Tipul, un țigan cu părul negru și unsuros, îmbrăcat strident cu prost gust, ieșise din separeu să aducă niște whisky și cola. Laura, conștientă de faptul că fata o studia cu o anumită invidie feminină, își aranja bretonul în fața oglinzii de deasupra șemineului.
Grei, aproape treaz, Radu stătea cufundat într-un fotoliu în capătul celălalt al camerei. Privea înert în gol, iar pe față i se citea groaza. Își aprinse cu mâini nesigure o țigară.
Marius, care rătăcea prin încăpere privind tablourile de pe pereți, îi făcu cu ochiul fetei, care îi se adresă Laurei cu o voce vioaie. 
- S-a făcut cam frig aici. Hai dincolo, în salon, e mult mai cald. Putem bea și o cafeluță. Ne-ar prinde bine la ora asta.
Marius o aprobă:
- Da... duceți-vă dincolo. Vreau să vorbesc cu Radu ceva.

vineri, 18 aprilie 2014

#21

- Ce, mă? Cum a zis asta? Bă, n-am vorbit cu ea! Pauza de 20 de secunde și zice din nou, mai apăsat și mai răspicat: N-am vorbit cu ea! Pauză.  N-am vorbit cu ea! Pauză. N-am vorbit cu ea! Pauză. N-am vorbit cu ea! Pfuuai, când o prind, ce-i invinețesc ochii ăia! Stai să vezi! Curvă proastă! Păi cum, eu nu i-am zis așa ceva! Să vezi ce-i fac!
Vorbea la telefon de undeva de pe un scaun de tramvai din spatele ei. Nu erau oricum decât vreo cinci oameni în tot tramvaiul. La coborâre avu ocazia să-l și vadă. Coborâră amândoi odată la aceeași stație. Un băiețel de vreo 16-17 ani, îmbrăcat în blugi spălăciți și hanorac și însoțit de un prieten un pic mai înalt ca el. Mai-mai că Eliza s-ar fi dus lângă el la trecerea de pietoni să-i spună:
- Măi băiete, sper că atunci când spui lucruri de-astea nu vorbești serios. Poartă-te frumos cu fata!
Dar nu făcu asta. I se părea că nu e replica cea mai potrivită. Nu era destul de... ”catchy” ca să aibă un impact asupra băiatului. Vroia să-i spună ceva să-l pună pe gânduri.  Să meargă băiatul mai departe și să-i spună prietenului lui:
- Ce pizda mă-sii vrea și fata asta! Vorbește ca bunica!
Dar în gândul lui să înceapă să se frământe: ”Adică să mă calmez, sau cum? Pentru că e fată și atât? Dar cum își permite să mănânce căcat despre mine?”. Treptat însă, pentru că a fost introdus în bucla asta, să evolueze spre o atitudine mai empatică față de fata aia pe care promitea să o învinețească: ”Dar oare de ce a spus asta? Oare chiar așa a spus, sau a fost înțeleasă greșit? La urma urmei... ce căcat... dacă a spus ceva ce mie nu-mi place, ce mare lucru? Ce buric al Pamântului oi fi eu ca sa spună ea numai ce îmi place mie?... Are și ea dreptul la părerile proprii. Na... atâta tot că ar putea să le exprime mai cu ștaif, mai așa... diplomat, cum se spune. Na... o să mă întâlnesc cu ea și-o să-i explic frumos că ce spune și cum spune mă pune și pe mine în belea... și că eu nu vreau să dau în ea, dar pana mea... să se poarte la fel cu mine... să nu mă pună în situații de-astea... de să mi-o iau de la băieți după...”
Încerca în mintea ei să-și imagineze o discuție a lui cu el însuși, în termenii lui proprii, în care să descopere empatia, respectul față de parerile altora, față de libertatea lor de exprimare, demnitatea personală, dezlegarea de egoul mult prea umflat și la urma urmei chiar respectul față de propriile nevoi. Ar fi vrut să-i poată spune ceva așa de educativ dar și... ca de la prieten la prieten, încât peste 10 ani băiatul să-și aducă aminte: 
- Băi băieți, mie odată mi-a zis o tipă în pardesiu portocaliu - nu mai țin minte cum arăta, îi țin minte doar culoarea și vorbele - mi-a zis o chestie ce m-a marcat. Am învățat de la ea și vă spun și vouă: respectați-l pe cel de lângă voi! Și dacă e fată, și dacă nu e, respectul e întotdeauna pont dacă vrei armonie. Ce... dacă mă bat, mâine îmi iau bătaie mai departe. Ne tot batem între noi ca proștii. Keep calm and don't fight!
Ce mai, ar fi ajuns și să facă glume bune. Cum ar fi fost să spună englezii chiar așa: în loc de ”Keep calm and carry on”, ”Keep calm and don't fight!"? Cam așa sunau gândurile ei aleatorii în cursul unei zile, alimentate uneori de ceea ce auzea sau vedea din greșeală.
În mintea ei, fiecare gest putea schimba lumea! Doar că arareori găsea gesturile și vorbele potrivite. Cândva avea să schimbe lumea sigur! În timp real însă, abia știa ce să facă cu ea însăși.
Era vineri. Mai avea puțin și ajungea acasă. Un somn scurt - nu de oboseală, ci doar de lene - și apoi ieșea. Probabil după 12 noaptea și până după 8 dimineața. Așa era o seară obișnuită de vineri. Și abia o aștepta. Ca mulți tineri ca ea, o aștepta de luni.